JAZZeast SERIES: Concert extraordinar de jazz

În desfășurare sau s-a încheiat!

Informații despre eveniment

Titlu eveniment: Jazzeast SERIES /Concert extraordinar de jazz
Invitaţi speciali: Ilhan Ersahin’s Istanbul Sessions [Suedia/Turcia] și Sebastian Spanache Trio [România]
Locul: Casa de Cultură a Studenţilor, Sala “Gaudeamus”
Data: Luni, 23 mai 2016
Ora: 20.00
Preţ bilet: Acces gratuit. Rezervări locuri pe www.eventbook.ro


Vă invităm la o seară spectaculoasă de jazz în care vă veţi delecta cu un show live de excepție, eterogen ca stil și origine culturală, care aduce pe scena ieşeană artişti de cea mai înaltă clasă: ILHAN ERSAHIN’S ISTANBUL SESSIONS [Suedia/Turcia] şi SEBASTIAN SPANACHE TRIO [România].

ILHAN ERSAHIN este unul dintre cei mai creativi și aventuroși artiști ai scenei contemporane de jazz din lume. Saxofonist, compozitor, producător muzical, titular al casei proprii de discuri, important curator de festival, deţinător al renumitului “Nublu Club” din New York, activist, toate acestea sunt prea puțin pentru a descrie cine este cu adevărat Ilhan Ersahin și ceea ce îl definește ca muzician şi ca personalitate artistică. Invitat şi apreciat pe scenele marilor festivaluri internaţionale, Ilhan Ersahin este considerat un inovator şi pionier al jazz-ului contemporan, care aduce o contribuţie semnificativă în evoluţia jazz-ului şi a fuziunilor sale, şi în promovarea sa la nivel global.
Născut în Stockholm, studiază în USA, la Boston - Berklee College of Music, cel mai mare institut de muzică contemporană din lume. Ulterior, se stabileşte definitiv la New York şi studiază cu maeştrii Joe Lovano şi John Purcell, rafinându-şi abilităţile cu legendarul trompetist Eddie Henderson, Larry Grenadier, Wallace Rooney şi mulţi alţii.
Inspirat de John Coltrane și Joe Henderson, Ilhan Ersahin este un muzician de rasă pură, cosmopolit, prin viziunea sa asupra muzicii şi prin varietatea de influenţe şi elemente pe care le percepe şi le şi le îmbină într-o manieră originală şi inovatoare. Diversitatea stilistică este marca expresiei sale artistice, concretizată într-o varietate de albume și proiecte personale, sau colaborative cu nume de top ale jazz-ului mondial.
Proiectul ISTANBUL SESSIONS, creat împreună cu bassistul ALP ERSONMEZ, bateristul TURGUT ALP BEKOĞLU și percuționistul IZZET KIZIL, este o fuziune între East Village-ul New Yorkez şi fascinantele nopți ale Istanbulului, oraş aflat la confluenţa mai multor culturi. Prezentat pe marile scene ale lumii (Summerstage New York, London Jazz Festival, Xjazz Festival Berlin, Banlieues Bleues Paris, Istanbul Jazz Festival, Enjoy Jazz Mannheim, Skopje Jazz Festival, etc.), ISTANBUL SESSIONS este un exemplu perfect a ceea ce se poate întâmpla când artişti importanți din diferite culturi se întâlnesc și creează o minune. Ilhan Ersahin se va afla în România pentru a patra oară, după concertele susţinute în anii trecuţi la Festivalul de Jazz de la Gărâna şi Festivalul de Jazz de la Timişoara

SEBASTIAN SPANACHE TRIO este poate cel mai titrat, premiat și consecvent grup tânăr din istoria ultimilor ani ai jazz-ului românesc. Format din SEBASTIAN SPANACHE - pian, rhodes, wurlitzer, CSABA SÁNTA - contrabas, chitară bas și RADU PIELOIU - tobe, percuție, trio-ul a luat naștere la Timişoara, în a doua jumătate a anului 2011, având în prezent o  activitate concertistică intensă pe plan național și internațional, cu turnee şi participări în cadrul unor festivaluri importante: Gărâna Jazz Fest, Sibiu Jazz Festival, Bucharest Jazz Festival, JazzTM, Mupa Budapest Jazz, DixieJazz Fest Bulgaria, etc., împărțind scena cu numeroși artiști de talie mondială: Richard Bona, Hidden Orchestra, Adam Bałdych Imaginary Quartet sau Robert Mitchell’s Panacea.
Cu două albume lansate oficial, “Humanized” 2013 și “A Pasha’s Abstinence” 2014, Sebastian Spanache Trio  obţine,  pentru originalitate şi pentru calităţi interpretative remarcabile, “Trofeul Johnny Răducanu”, în cadrul competiţiei “Festivalului Internaţional de Jazz Johhny Răducanu 2013”, o nominalizare la secţiunea “Revelaţia anului” în cadrul “Galei premiilor de  Jazz 2013”  şi premiul “Best Album” la prima ediție a Premiilor Revistei Sunete 2014, pentru albumul “A Pasha’s Abstinence”, câştigându-şi astfel un loc important în lumea jazz-ului românesc.

JAZZeast SERIES este un proiect al Asociaţiei Compania FaPt – Fabrica de Artă şi Producţie Teatrală, care îşi propune să se dezvolte ca punct important de conexiune a oraşului Iaşi la trend-ul manifestărilor artistice europene. Conceput ca o platformă internaţională de dialog cultural şi de promovare a noilor curente apărute în domeniul jazz-ului contemporan, JAZZeast SERIES oferă publicului posibilitatea de a cunoaşte noile creaţii şi de a parcurge un spectru generos de stiluri, printr-o serie de concerte susţinute de nume de importante ale scenei jazz-istice internaţionale şi naţionale.
 

Data și ora

Luni, 23 mai, ora 20.00 / Casa de Cultură a Studenților Iași

Loc


Organizatori si Parteneri FIE 2016

facebook

Contact

 

Pentru mai multe informații și/sau detalii, ne puteți contacta oricând la adresa de email:

  • contact @ fieiasi . eu

Sau făcând click pe butonul de mai jos:

Formular de contact